Wednesday, January 22, 2014

Expozitie : SALVATI ROSIA MONTANA - MADRID





Expozanti : Daliana Pacuraru si Edmond Kreibik



Activiștii români din grupul Salvemos Roșia Montană – Madrid au organizat sâmbătă, 18 ianuarie a.c., în colaborare cu Primăria Ontinyent (Valencia) și Colegiul La Milagrosa, o expoziție de fotografie ecologică intitulată ”Esta es nuestra casa” (Aceasta este casa noastră) prin care au încercat sensibilizarea opiniei publice din Spania în legătură cu proiectul minier de la Roșia Montană și exploatarea gazelor de șist.


O parte a grupului Salvemos Roșia Montană – Madrid au fost prezenți sâmbătă la Ontinyent (Valencia), acolo unde au organizat un eveniment ecologic și cultural prin care au promovat imaginea României și au încercat să sensibilizeze opinia publică din Spania cu privire la proiectul minier de la Roșia Montană și problematica exploatării gazelor de șist prin fracturare hidraulică. Au fost expuse fotografii care ilustrează frumusețea Roșiei Montane și dezastrul ecologic de la Certej, care s-ar putea repeta în cazul în care la Roșia Montană demarează proiectul minier în varianta celor de la Roșia Montană Gold Corporation (RMGC).

Evenimentul, organizat prin grija doamnei Cosmina Maria Preduchin, membră a grupului Salvemos Roșia Montană – Madrid, s-a desfășurat în incinta sălii de festivități a Colegiului La Milagrosa din Ontinyent. Pe lângă problematica Roșia Montană, în cadrul acestui eveniment multicultural au fost prezentate problemele medio-ambientale cu care se confruntă Ecuador și Primăria Ontinyent. Au fost expuse fotografii din Ecuador, România și Spania și au fost proiectate și scurte prezentări video. Fotografiile prezentate din partea României au fost facilitate organizatorilor de către Edmond Kreibik și Daliana Păcuraru. De asemenea, în pauzele dintre prezentări un grup de muzică tradițională din Ecuador a încântat publicul participant.

La manifestare a fost prezent și domnul Gabriel Monge Fierro, Consul al Republicii Ecuador în Spania, care a vorbit celor prezenți despre dezastrul ecologic pe care compania Chevron l-a lăsat în Ecuador și despre sumele uriașe de bani pe care Chevron a fost obligată să le plătească. Domnia sa a fost interesat de situația de la Roșia Montană și a transmis felicitările sale organizatorilor și membrilor grupului Salvemos Roșia Montană – Madrid.
 (articol de Dan Tanasa)

1 comment:

Bob Bushell said...

Beautiful photography Daliana.

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...